Cât valorează viața mea?

Cât valorează viața mea?

Un barbat s-a dus la Dumnezeu și l-a întrebat: “Cât valoreaza viața mea?” Dumnezeu i-a dat o piatra si i-a raspuns: “Afla valoarea acestei pietre, însă încearcă să nu o vinzi!”
Omul a luat piatra și a plecat. Pe drumul său a întâlnit un bărbat ce vindea portocale, așa că l-a întrebat pe acesta cât crede ca valorează piatra lui.
Vânzătorul a văzut piatra strălucitoare, a analizat-o și a spus: “Îmi dai piatra și eu îți dau la schimb 12 portocale.”
Bărbatul și-a cerut scuze și a spus că Dumnezeu i-a cerut să nu o vândă, așa că a plecat mai departe.
După puțin timp a întâlnit un vânzător de legume:
“Cât crezi că valorează această piatră?” – a intrebat barbatul.
Vânzătorul a luat piatra, s-a uitat la ea și a spus: “Îți dau un sac de cartofi la schimb.”
Omul și-a cerut din nou scuze și i-a spus că nu o poate vinde, apoi a plecat din nou la drum. După un timp, a ajuns în fața unui magazin de bijuterii. A intrat si l-a întrebat pe bijutier cât valorează piatra lui.
Bijutierul a luat piatra, a analizat-o cu mare atenție si i-a spus: “Îți dau 50.000 de dolari pentu această piatră.” Când bărbatul a dat din cap, bijutierul a spus: “Bine, bine… iti ofer 500.000, numai da-mi piatra.”
Omul a explicat că el nu poate vinde piatra și a plecat din nou la drum. Peste puțin timp, el a dat de un magazin cu pietre prețioase. A mers la vânzător și l-a întrebat care este valoarea pietrei sale.
Vânzătorul a luat piatra, a pus-o pe un material din catifea și a analizat-o cu mare atenție. “De unde ai această piatră neprețuită?” a intrebat el. “Chiar daca aș vinde întreaga lume și toată viata mea, nu aș avea banii necesari pentru a cumpara această minunăție.” – a adaugat.
Uimit și confuz, omul a revenit la Dumnezeu și i-a spus ce s-a întâmplat.
“Acum, Doamne, spune-mi… cât valorează viața mea?”
Dumnezeu i-a spus: “Răspunsurile pe care le-ai primit de la vanzatorul de portocale, vânzătorul de legume, bijutier și vânzătorul de pietre prețioase explica valoarea vieții noastre. Ai putea fi o piatra prețioasă, chiar neprețuită, dar oamenii te vor aprecia în funcție de nivelul lor de informatii, de încrederea pe care o au în tine, de motivația lor, de ambiția și riscul pe care și-l asumă în relația cu tine. Dar nu te teme, cu siguranță vei găsi pe cineva care își va da seama de adevarata ta valoare.”

 

Preluare de pe Facebook.com

Citește și: Ziua de dulce și imaginația pe coclauri.

jurnaluluneiscorpii.wordpress.com/2017/02/22/ziua-de-dulce-si-imaginatia-pe-coclauri/

Ziua de dulce si imaginatia pe coclauri

Ziua de dulce si imaginatia pe coclauri

Azi ma relaxez cu Blackbriar, Halestorm si Epica. E zi de odihna. Imi scufund capul sub apa fierbinte si aud acordurile de chitara in timp ce suvitele mi se imprastie ca niste fire de sange. Pielea moale se relaxeaza sub spuma cu aroma de miere ce mi-a cucerit cada si a invaluit in mirosul dulce toata baia. Azi e zi de dulce.

Imi las mintea sa zburde, sa vad si eu pe ce campuri zboara, ca de mult nu a mai avut timp de visat. Inchid ochii si ma gandesc la…nimic. Cum sa ma gandesc, in imaginatia bogata pe care stiam ca o am, la o multime vida. Si totusi, in multimea asta vida nu a existat niciodata, nimic? Nici macar infinitul nu o atinge si-atunci…de ce s-a mai inventat? Nu conteaza, trebuie sa gasesc ceva la care sa ma gandesc, cum ar fi…analiza reactiilor pielii la produsele cosmetice ale firmei Avon. As putea face chiar si cateva articole, un rewiev al fiecarui produs folosit, ca sfat pentru clientele mele. Infrumusetarea e un punct forte al femeilor si firma chiar are produse bune, dar cum nu fiecare tip de piele reactioneaza la fel si nu toate femeile incearca mai multe produse, din game diferite, nu vor stii. Da, o voi face si pe asta..dar, totusi, sa ma gandesc la ceva mai serios.

Oare cate ganduri poate avea o femeie in acelasi timp? Si chiar toate femeile au atentie distributiva? Eu am doar la lucru. Oare ce calitati are fiecare femeie? Exista vreuna comuna la toate femeile? Dar defect? Hmm…oare femeile care spun ca isi accepta defectele chiar o fac atat de usor? Nu exista vreunul, cat de mic, care sa le dea peste cap felul „natural” de a fi? Si de ce barbatii spun ca femeile nu se mai comporta natural cand se gandesc la defectele lor? N-ar trebui sa considere ca ala e felul lor natural?

Si totusi, sa ma gandesc la ceva, ca deja o iau naibii gandurile si nu gasesc ceva la ce sa ma gandesc in timp ce, de fapt, realizez ca ma gandeam la o multime de lucruri. Si constientul meu lucreaza cu 100 de subiecte si jongleaza cu ele ca un bucatar cu condimentele?! Pfff…cred ca apa fierbinte face rau. Sau e de la dulce, ca azi e zi de dulce. Mancare dulce. Arome dulci. Comportament dulce. Buze dulci. Ochi dulci. Ai cui? Eh, nu se spune, sa nu ma auda cineva gandind.

Am luat-o razna…dulcele face rau. Arata si miroase de parca ar putea sa imi distruga viata. Imi place, o sa continui.

 

Ciocolată, nervi şi apă minerală

Ciocolată, nervi şi apă minerală

Toata lumea se teme de „perioada aia” a lunii. Femeile isi fac provizii de solutii astringente impotriva cosurilor si mastii cu namol din Marea Moarta ce „curata delicat, in profunzime” tenul de punctele negre aparute peste noapte si cele mai senzitivo-antidepresivo-maximoprotective absorbante, cu marimi in functie de nevoia fiecareia.

Barbatii, la randul lor, au plecat la cumparaturi, cu riscul de a fi acuzati de doamne ca merg in alta parte. Au umplut, tot la risc, cosurile cu ciocolata, servetele umede, medicamente, apa minerala, Coca-Cola, inca un pachet de ultra-senzitive, ca sigur face ca luna trecuta si nu ii ajung si ceva cremvusti, salam, parizer, paine si cartofi, niste mici si inca o sticla de Cola, ca sticla ei e doar a ei si poate saptamana asta nu are chef sa gateasca.

Soarele care aparea dimineata deasupra capului s-a transformat, pentru cateva zile, intr-un nor de ploaie. Mai lasa cateva raze sa razbeasca, dar exact cand incep sa incalzeasca, bate vantul si aduce norul inapoi, mai negru, cu tunete si fulgere.

Tot in perioada asta intalnim si momentele de inteligenta sclipitoare. Nu zic ca n-ar exista si in rest, dar in astfel de momente apar multe semne de intrebare care aduc idei de care, uneori, nimeni nu te crede in stare.

Ziua incepe cu o trezire lenesa, in care iti vine sa smulgi jumatate din parul rar pe care il ai de ciuda ca, desi nu ai reusit sa dormi toata noaptea de durere, alarma nu a invatat cat de tare te enervezi cand esti trezita din somn. Nu esti lenesa, doar ca somnul de frumusete a fost stricat pentru o zi de lucru. Ce sefi…n-ar putea da zile libere fiecarei fete in perioada asta? Pai nu, ca daca barbatii nu au astfel de perioade groaznice, de ce femeile ar primii integere? N-ar face si ei un gest bun, sa munceasca pentru noi…

Urmeaza ridicatul din pat. Apa e rece…nu se mai spala nimeni la ora asta? In tot blocul? Nu pot sa cred. Si cu ce haine sa ma imbrac? Pff…nu am haine. Sunt vesela. Sunt? Da sunt, dar nu ma pot imbraca deschis, intr-un roz pal sau crem, pentru ca ma murdaresc. Si e iarna. De ce iarna se poarta culori inchise? Cica sa atraga soarele, tin cald, ca si soarele asta nu putea sa dea caldura mai putina vara si sa pastreze din caldura verii si penru iarna, cine l-a inventat si pe el.

Povestea continua si la munca. Medicamente. Alte medicamente. Nimeni nu ma intelege. Nimeni nu ma iubeste. Nimeni nu ma vrea. Sunt singura si duc in spate tot greul, ca noi femeile suntem predestinate.

Si uite asa trec zilele, la unii cu cantec, la altii cu descantec, dar la majoritatea cu cateva kg in plus de la ciocolata si chipsurile din fiecare seara, la filmele siropoase cu baieti frumosi pe care ii dam ca exemplu. „Ce draguuut, asa puteam si noi sa fim, dar tu nu esti asa grijuliu. Si totusi eu te iubesc.” Si dupa o saptamana, cand situatia revine la normal, ne intrebam de unde atatea kilograme in plus. Si „uita-te la crizata aia, are niste figuri…Da, identice cu ale tale cand esti in perioada „revigorarii trupului” dar acum ca a trecut, nici nu mai stii cum e. Te cred, si eu fac la fel.

Si asa trec zilele noastre. Mai bune, mai rele, cu sau fara pretentii si pofte, toate avem fixurile noastre. Cum? Tu nu ai fixuri? Ah, am inteles…perioada de ciocolata, nervi si apa minerala, ca de la  Coca-Cola te ingrasi.

 

 

 

 

Chip, trup si suflet: om.

Chip, trup si suflet: om.

Suflet plapand, ce iubesti frumusetea, la ce te-nchini in zi de sarbatoare? Tu ganduri ai si-acelea te cauta, te dibuie si te-nconjoara, te stranguleaza si te musca, injectand veninul tristetii in venele trupului ce il reprezinti. Dar nu gandesti tu ca mana cereasca in tine a intrat pentru bine, iar raul ti-l aduci singur in suflet? Oare supararile tale ti-au fost date din veac?  Sau in abisul necunoasterii ai acceptat sa patrunzi, rupand pecetea pusa pe tine si-acum plangi, intristat?

Tu, chip cioplit in stanca, rau voiesti? Nu vezi tu oare cat s-au chinuit cei ce forma ti-au dat? Plini de sudoare, in frig sau batuti de soare, ti-au oferit farmec si putere pentru a cucerii tot ce-ntalnesti, a obtine tot ce doresti si a poftii la tot ce ti-e dat sa vezi. Iar tu te-ai schimonosit cu voie si buna stiinta, mancand iarba campului decat sa te intorci. Ti-a fost teama sa vi de unde ai plecat? De ce? Ce rau mai rau ca cel ce ti-ai facut singur te poate-ndurera? Chip cioplit, du-te la locul tau, caci cel ce te-a facut va stii sa te repare si cel ce-a bagat viata in tine va stii sa te vindece.

Trup doritor, ochii iti plang. N-ai vazut tu oare lumina, de iti lipseste bucuria? Pe buze-ti stau intinse cuvinte care dor, caci dorinta de a avea e mare si vorbele-s fara vreun sens. N-ai simtit tu niciodata gustul vinului cel dulce, sau sarutul omului cel aromat? Roua florilor nu ti-a sarutat pielea crapata? Cum poti uita? Urechi ce-aud de toate, orice, numai ce trebe nu, de ce transmiteti buzelor vorbe de prisos? N-auzit-ati voi trilul de pasare maiastra,  ce coloreaza frunzele si petalele florilor?

Si toate la un loc, tu, om pe-acest pamant, nu stii tu ce-i iubirea si trairea? Tu, fiinta vertebrata, cu constiinta si putere, stapan peste toate ai fost pus, ce avere mai mare vrei sa ai? Toate in grija ti-au fost date ca mai apoi sa culegi rodul muncii tale. Ce maini te tin sa nu-ti iei ce ti se cuvine? Cand creat ai fost sa stapanesti tot ce-i al tau, ce-ti taie calea dreapta si te-ocoleste de la telul tau?

Trup doritor, ia chip cioplit si suflet plapand si fa-te om. Caci cel ce-a zidit piatra sa te faca, cu sarut ti-a dat viata si te-a imbracat in magie. Acum fii tu cel ce zidesti in urma ta o-mparatie, multumind pentru ce ai si esti.

Când îngerii pleacă

Când îngerii pleacă

Daca esti acolo sus, probabil intelegi acum limba noastra omeneasca si nu mai e nevoie de gesturi sa stii ca te iubesc.

Ai plecat de langa mine cand credeam ca nimic rau nu se va mai putea intampla si te-ai dus…unde te-ai dus? Ce soare cald iti mangaie trupul? Ce taram te-a cucerit? Sper sa fie colorat si bine. In mov, albastru, verde si roz, cum iti placea tie.

Micutii ce fac, sunt bine? Ne-am fi dorit sa ii vedem. Micuti prea mari sa primeasca darul vietii si sa priveasca lumina soarelui. Sper sa fi fericita, acum poti fi cu ei. Nu credeam ca e atat de greu, de-asta inca il tin in brate doar pe „La revedere”. Cred ca „Adio” e pentru cei fara constiinta, cei ce uita si cei ce nu iubesc, pentru ca doar din mintea lor pleaca amintirea celuu drag si nu-l mai au aproape. Tu esti parte din mine, nu te voi uita niciodata.

Cu capul pe pragul gol, chemandu-ma, te-ai dus. Daca puteam sa fac ceva…intarzierea nu era ceva ce sa impiedice. Stii ce a fost? O clipa de neatentie. Prea obisnuita cu sunetele ce le recunosteam dupa tonalitate si ce-nsemnau ceva, n-am auzit linistea. Din graba, mi-am ucis atentia si rabdarea. Si ai plecat. Acum stiu ce trebuia sa fac, dar nu mai pot.

Noi? Suntem bine. Te asteptam inca sa te intorci acasa. Poate-n alt trup si dintr-o alta mama, dar inca te-asteptam acasa. Ai adus cu tine iubirea pentru ceva ce niciodata mama mea n-ar fi vrut sa vada in casa ei. Si ai plecat acum, lasand tot in urma. Sa stii ca tot ce a ramas te-asteapta inca.

Mai stii cand erai mica, ce urechiuse mari aveai? Draga de tine, mereu erai gluma mamei. Si cum dormeai tu, suflet bland, in bratele mele, cu labuta in palma mea si cu corpul incalzindu-mi pieptul. Acum, doar ursuletul tau de plus a mai ramas sa-mi tina companie.

Imi taiai calea, iesind mereu de habar n-am unde si intampinandu-ma cu drag. Ne jucam pe la geamuri, cand la bucatarie, cand la balcon. Si ma chemai la joaca si cand trebuia sa dorm. Si, tarziu de tot, veneai si tu, usor, la picioarele patului si te ascundeai sub paturica, pana te luam in brate. Cu cine te joci acum, printesa mea?

Sa nu ne uiti, te rog, sa vi-napoi. Sau sa trimiti un inger langa noi, sa ne ofere companie, acum cand tu nu mai esti. Sa-l trimiti cu numele tau, sa iti vedem iar chipul reflectat in ochii lui.

Sa ma ierti si sa nu ma uiti, te rog. Sa nu ma lasi demon pe vecie, durerea mi-ar frange aripile in zbor.

Femeia moderna sau mentalitatea old school?!

Femeia moderna sau mentalitatea old school?!

Din cele mai vechi timpuri, femeia a constituit un stâlp de susținere al societății, preluându-și funcțiile de mamă, soție, prietenă, sfătuitoare și gospodină și ducându-și la bun sfârșit sarcinile. Cu greu renunță sau clachează, și atunci numai cerul știe ce dureri se ascund în spatele zâmbetului pe care-l afișează, când poate.

De-a lungul timpului, lumea a evoluat, iar femeile, din dorința de a fi un real ajutor, s-au modernizat și ele, începând cu înfățișarea și comportamentul, până la îndeplinirea atribuțiilor.

Astfel, ca să-și ușureze munca, femeile au folosit tot felul de mijloace. De la vopsitul părului cu frunze de nuc, gătitul mâncărurilor în tuci și parfumarea casei cu mentă și busuioc, până la crema antirid cu extract de perle negre si ulei de argan pentru efect de întinerire, tigaia magică din reclamă și mașina de spălat cu al șaselea simț, toate au îmbunătățit calitatea rezultatelor și au scurtat timpul pe care femeia îl petrece în gospodarie.

Însă toate aceste inovații oferă sprijinul atât de necesar? Sau nu e totul așa de minunat cum pare?

În trecut, o banală răceală era trecută cu vederea, iar când starea se agrava, febra creștea și durerile de gât sau cele musculare se intensificau, totul trecea cu băi fierbinți cu bicarbonat de sodiu și mușețel și cu un ceai de pătlagină și lămâie. Acum, însă, reclamele TV ne întipăresc în minte ideea de a cumpăra toate tipurile de medicamente pentru cea mai simplă stare de rău. Farmaciile sunt la doi pași, deci e mai simplu.

Doamne, ce ciorbe și fripturi gătește mama mea bătrână, cu rețete de la bunica și străbunica. Și ce prăjituri, nici prea dulci și nici prea siropoase, potrivite din palmă pentru gustul fiecăruia. Căci mama știe ce ne place. Cartofii în coajă, copți în cuptorul de la sobă sau fripți pe plită, un deliciu. Mă minunez și azi, în fața frigiderelor cu torturi colorate, unde pe etichetă, la ingrediente e plin de E-uri, care mai de care mai științific denumite, sau la borcanul cu 3 morcovi fierți, o apă transparentă și denumirea de „ciorbă pentru slăbit”.

Până ieri, trenul te ducea oriunde, abia așteptai să vezi marea, să alergi pe câmp sau să te arunci pe o căpiță de fân. De la școală, muncă sau din călătorie, toate drumurile duceau acasă, unde femeia, gospodina desăvârșită, regina bucătăriei și a întregii case, te aștepta bucuroasă că te-ai întors cu bine, lăsând sapa din mână și ascultând, în timp ce îți întindea toate mâncărurile pe masă și îţi asculta poveștile de pe drum.

Azi, cu niște bani în buzunar și un telefon performant, poți călători fără să te ridici din pat. Mama îți va încălzi o felie de pizza și nu-și va face griji, că nu a aflat încă de site-urile alea pe care „alergi” toată ziua. Când o să mai crești, poate îți iei mașină ca în jocurile tale de pe tabletă și dai o fugă la mare, să faci #selfie cu băieții, la o bere din lada frigorifică cu încărcare direct de la mașină.

Timpul a trecut, lumea s-a schimbat, femeia s-a modernizat și totul s-a simplificat….sau nu? Azi nu contează dacă roșiile sunt coapte, ci dacă e destul de mare poșeta. Evident, pentru anumite femei. Nu există teama că ajunge soțul acasă și nu e gata mâncarea, dar e groaznic să uiţi telefonul acasă, să nu poti iesi cu fetele la Starbucks sau sa nu mai gasesti modelul de pantofi pe care il vrei.

Voi…nu credeți că, în tot modernismul ăsta, femeii îi lipsește ceva?

Sunt fata si asta imi ocupa tot timpul

Sunt fata si asta imi ocupa tot timpul

Astazi nu am o stare anume…e un amalgam de sentimente in corpul meu care imi defineste ziua, de la extaz la agonie in 30 de secunde.

Azi am avut mai multe roluri, am trecut de la „surprinsa si alintata” la „ascultatorul de probleme” in doar cateva ore. O durere crunta de masea, insotita de crampe abdominale si migrene imi incercau puterea de a trece peste ziua de munca plina de veselie, cu zambete pentru fiecare.

Durerile fizice erau, insa, mici pe langa sentimentele ce se zbateau sa iasa din suflet, miile de stari si sutele de idei ce-mi incarcau ziua.

Si totusi, inca nu am ajuns la problemele cele mari, la pana de idei cand copilasul mofturos nu vrea sa manance, barbatul vine obosit si se tranteste in pat imbracat, de parca ar fi adormit inca de la usa si masina de spalat s-a stricat la 10 seara, ca doar atunci am timp sa spal, iar nenica de la reparatii nu vine pana saptamana viitoare.

Acum, singurele probleme sunt parul rebel care se incalceste imediat dupa ce il pieptan, ca sa imi arate ca seamana pe mine, fondul de ten „rezistent la transfer” care s-a lipit pe gulerul camasii sau ghetele prafuite.

Si totusi, parca nimic nu ma defineste. Lipseste ceva…acel ceva, acel „nu-stiu-cum-ii-zice-dar-vreau” ce nu imi da pace. Deloc.

Si parca vreau o imbratisare, dar te rog nu ma atinge. Si parca nu vreau sa vad pe nimeni dar de ce nu am clienti? Ma plictisesc singura. Nimic din ce imi place nu imi place acum si parca as manca o mancare ce n-am mai mancat-o niciodata. Sigur e din vina vremii reci.

Si-n tot dictionarul n-am gasit cuvantul sa zica concret ce simt. Poate doar…”fata”. E singurul argument plauzibil ce-mi da dreptul sa rad si sa plang in acelasi timp fara sa stiu de ce, sa intorc pe dos casa ca mai apoi sa ma pun sa fac curat si sa urasc florile pana vad in fata un buchet de crini. Oh…da. Sunt fata si asta imi ocupa tot timpul.